Sfaturi

Mindfulness – beneficii și tehnici

Mindfulness - beneficii și tehnici

Cu siguranță ai auzit de mindfulness. Poate ai încercat chiar să o exersezi sau ai citit despre rolul acesteia în gestionarea stresului. Nu ești singurul, să știi – trăim într-o lume cu ritmul căreia abia putem ține pasul și, uneori, uităm să ne întoarcem către noi înșine.

În acest articol, vom analiza ce înseamnă de fapt mindfulness și cum poți integra tehnicile sale în viața de zi cu zi.

Conform Asociației Americane de Psihologie (2012), mindfulness este:

„... conștientizarea experienței personale în fiecare moment, fără judecată. În acest sens, mindfulness este o stare, și nu o trăsătură. Deși poate fi susținută prin anumite practici și activități, precum meditația, nu este echivalentă sau sinonimă cu acestea.”

Cu alte cuvinte, conceptul de mindfulness (= atenție) implică să fii profund conștient de ceea ce simți în fiecare moment, fără interpretări și judecăți.

Câteva beneficii de reținut:

1. Îmbunătățirea memoriei

În 2010, un studiu empiric realizat de Jha și colegii săi a fost corelat cu îmbunătățirea capacității de memorare, prin compararea rezultatelor participanților militari care au practicat mindfulness cu cei care nu au făcut-o.

2. Creșterea conștientizării metacognitive

În termeni mai ușor de înțeles, acest proces se referă la abilitatea de a te detașa de propriile sentimente și procese mentale – a face un pas înapoi și a le percepe drept trecătoare, întâmplări de moment, și nu definitorii pentru cine suntem cu adevărat.

3. Reducerea nivelului de anxietate

Eficacitatea programului MBSR (reducerea stresului bazată pe atenție) a fost testată cu mai multe ocazii, cum ar fi în 2011, când Vøllestad și colegii au descoperit că participanții care au urmat acest program au experimentat un impact pozitiv asupra simptomelor de anxietate.

4. Reducerea reactivității emoționale

Există, de asemenea, dovezi care susțin rolul practicilor de mindfulness în reactivitatea emoțională. În timpul unei activități de interferență emoțională desfășurată de Ortner și colegii, în 2007, participanților cu experiență în practicarea meditației și s-a cerut să clasifice tonurile pe care le primeau la 1-4 secunde după ce li se arăta o imagine neutră sau supărătoare din punct de vedere emoțional. Cei cu mai multă experiență în practicarea meditației au reușit să nu se implice emoțional, demonstrând o concentrare crescută pe sarcina în cauză atunci când le-au fost prezentate imaginile supărătoare din punct de vedere emoțional.

Alte beneficii: îmbunătățirea procesării atenției vizuale, reducerea stresului, gestionarea durerii fizice.

Cum te ajută mindfulness-ul în viața de zi cu zi?

Mindfulness-ul te poate ajuta să....

  • îți controlezi și exprima emoțiile,

  • dezvolți și utiliza strategii de adaptare mai bune,

  • fii mai puțin distras,

  • dormi mai bine,

  • practici auto-compasiunea.

10 moduri prin care poți practica mindfulness-ul

1. Ia-ți câteva momente pentru a fi conștient de respirația ta.

2. Cu fiecare activitate pe care o desfășori (când te relaxezi, iei masa, stai întins), întreabă-te – ce îți spun simțurile?

3. Atunci când mergi undeva, concentrează-te pe aici și acum. Nu lăsa gândurile să îți invadeze creierul și readu-ți atenția asupra acțiunii de a merge.

4. Nu trebuie să faci ceva în fiecare moment. Este în regulă să doar... exiști.

5. Dacă te lași din nou invadat de gânduri, concentrează-te pe respirație.

6. Înțelege că procesele mentale sunt doar gânduri; nu sunt neapărat adevărate și nici nu necesită luare unor măsuri din partea ta.

7. Încearcă să asculți într-un mod lipsit de judecată.

8. S-ar putea să observi că anumite activități te fac să îți pierzi concentrarea. Acestea sunt ocazii bune pentru a practica conștientizarea.

9. Ia-ți timp pentru a te bucura de natură.

10. Observă atunci când mintea ta se întoarce spre judecată.

Concluzie

Mindfulness are multiple beneficii demonstrate empiric – pentru sănătatea fizică, mentală, pentru tratarea afecțiunilor și gestionarea simptomelor anxietății și stresului.

Probabil cel mai bun lucru privind starea de mindfulness este că se poate accesa aproape oriunde și oricând.

Tu ce experiență ai cu practicile de mindfulness?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *